^[*PrOzA*]^[*MeA*]^

Ura si moarte

Privesc pe fereastra catre vidul nesfarsit ce se intinde intre rai si iad formand un neant al lor.
O silueta invaluita de un negru pur.O persoana de un alb neobijnuit, dar cu un rafinament rar intalnit.Un suflet pustiit dus intr-o groapa a uitari.Sentimente ingropate de vii, trairi mancate de viermii sufletului.Buzele lui rosii precum un sange roial iti dadea impulsul de a le saruta.Pupilele dilatate inconjurate de un alb mai pur decat sufletul unui Dumnezeu.Pometii si fata alba precum zapada cernuta de ingeri.Canini lunguietii si lucitori precum niste diamante ale abisului, daruite de iad.
Pasii lui se auzeau ca un ecou cutremurand pamantul ca o incantatie a mortii.Ajuns langa mine ma prinse de mana, iar eu imi simnt sufletul atarnand de niste sforii pe care el le dansa usor ,doar in intuneric.Ma las prada iuliziilor ii cad pe brate lasandu-l sa fac ce vrea.Isi infinse coltii, in gatul meu, cu asa pofta neobijnuita ca un drog al divinitati ca si cum ar canta la un flaut.Sangele danseaza pe ritmul dat de melodia flautul lui.Ma simnt secata de puterii ca si cum sufletul mi-e o piatra care cade intr-o prapastie iar trupul incearca din rasputeri sa se agate de aripile unui inger.Sentimentele dispar usor, usor cu fiecare nota cantata de el la flautul sangelui.Traiere e intensa ca si cum ar fi ultima.Amintiri imi rotesc prin minte ca si cum ar fi un film ar mortii.
Il prind de o mana incercand sa ii opresc cantecul divin care ma seca de viata, dar trupul sau rece ca un ice-berg ma izbi de realitate.Dupa ce isi termina spectacolul ma lasa sa zac pe podea, cu amintiri ravasite alaturi de el ca un film alb-negru patat cu culoarea rosu, rosul sangelui, sangele cel mai pur si cel mai delicat , dar totodata cel mai dezastruos lucru.
El ma priveste ca si cum totul sar fi terminat, privirea lui nu mai era aceeasi.Acum e una rece si transformata-n cristale de gheata, nu ca cea dinainte ca un rasarit de soare care intodeauna iti incalzea sentimentele si mai ales sangele facandu-l sa pulseze pe propia melodiie.
Se apropie de mine cu acceasi privire imi prinse fata cu o palma.Ma privi in ochii parca vrand sa imi spuna totul de ce facuse asta ,dar ochii lui mult prea inchisi in sentimente erau goi si greu de descifrat.Se apleca usor catre mine sarutandu-ma asa de firvav, patrunzator, tandru, seducator ca niciodata.Moment de glorie pentru inima care-mi pulseaza cu greutate parca tinuta strans cu niste sfori ale iadului.Apoi se retrase de langa mine ducandu-se la fereastra ,semana cu un hot de sentimente al intunericului ,isi indeparta mainile de langa trup tinand in ele pelerina semana cu un vultur dus la vanaotare de sentimente.
"Te-am iubit, si d'aia am facut-o..."Soptii abia ca puteam sa-l aud, dar cuvintele erau atat de patraunzatoare ca si cum un inger ar fi batut de'un diavol si raiul sar prabusii peste iad.Aceste ultime cuvinte le spuse fara ca macar sa ma fi privit in ochii, doar intoarse putin capul spre mine privindu-ma peste umar ca si cum as fi fost un inger din care el tocami isi capatase viata eterna alturi de diavoli.
Dupa aceasta cazu parca intr-un abis al umbrelor, al sufletelor uitate de divinitati, acolo unde si sufletul meu pleca odata cu dragostea lui moarta....