Cum trăiesc morții - Will Self
Imaginație
la maximum, cinism la maximum, plus talent cu carul și o scriitură care
dă clasă oricărui prozator bine cotat de astăzi. Cam din așa ceva se
compune literatura lui Will Self.
Născut în 1961 la Londra, el
este deja un autor-reper pentru proza zilelor noastre. În The
Philadelphia Inquirer scrie că Will Self “respiră același aer cu James
Joyce, Saul Bellow sau Philip Roth”. Așa o fi. Cum trăiesc morții?
Într-o veselie. Între “bucuria” de a trăi și “bucuria” de a fi mort nu
e mare diferență. Decât, poate, de nuanță. Dacă cinismul și imaginația
pot fi supuse nuanțării. Viața pe lumea cealaltă e și mai bogată. În
grozăvii de tot felul.
Romanul începe cu un “Epilog”. Așa cum îi și
stă bine, de altfel, unei cărți cu un asemenea titlu. Lily Bloom,
personajul central, moare de cancer pe vreo sută treizeci de pagini.
Apoi își trăiește la maximum viața de dincolo. De la începutul noii vieți se pricopsește cu Liti, un lithopedion.
Adică
“un bebeluș de-al tău, mort și fosilizat, ai-ai”, cum îi explică lui
Lily călăuza sa, ghidul său mortuar, simpaticul aborigen Phar Lap Jones.
Așa
că Lily o să umble de-acum cu lithopedionul atârnat de ea printr-un soi
de cordon ombilical. Norocul ei este că nu a făcut avorturi și nici
copii morți n-a născut. Că i-ar fi târât după ea pe toți veci pururi.
Dar ceva tot a mai fost. Un copil mort la nouă ani. David. Zis
Bădărănel. Mort din vina lui Lily. Ea l-a bătut fiindcă se juca “de-a
negroteii”.
Copilul a scăpat din mâinile mamei dar a nimerit,
ghinion!, sub roțile unei mașini. Așa că, în viața de dincolo – care
seamănă foarte tare cu viața de aici – Davis, zis Bădărănel, o
însoțește peste tot “și e mereu înnămolit pentru jocul de-a negroteii”.
Întâmplările
inventate de imaginația debordantă a autorului sunt descrise într-un
limbaj savuros, excelent tradus în limba română de Alexandra Coliban
(de reținut acest nume).
Iată o mostră: “Nimic din toate astea nu-i
adevărat, Lily. Nimic din Lily nu-i adevărat. Nimic n-a fost vreodată.
Renunță la Lilytatea ta de-acum, fată, hăi! Nu ți se potrivește.
Arunc-o cât acolo, dacă n-ai chef să umbli mai departe în ea ca-n niște
haine vechi”. Așa o îndeamnă pe Lily Phar Lap Jones, ghidul mortuar,
aborigenul ce fumează trabucuri și poartă pălărie albă.
Dar, așa cum
viața are un final, nici moartea n-o să țină o veșnicie. Pentru ca
totul s-o ia de la capăt, desigur. Malaxorul cinismului nu iartă nimic.
Viața sau moartea: totuna.
Romanul “Cum trăiesc morții” nu e
recomandabil sentimentalilor, pateticilor, firilor reflexive. Dar
merită să-l citiți măcar pentru Will Self: e un scriitor meseriaș.
